În speța de față, democrația românească s-a dovedit exact atât de penibilă pe cât de mahalagioaică este Diana Șoșoacă. Vreau să spun că trebuie să fii lipsit de orice bun simț pentru a nu înțelege că interzicerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către Curtea Constituțională a României este o hotărâre stupefiantă și nemaiîntâlnită în justiția românească fiindcă o condamnă pe Șoșoacă înainte de a fi judecată; că motivarea hotărârii nu se referă la fapte penale, ci la ceea ce se cheamă delict de opinie; că, în fine, se creează un precedent atât de periculos încât, de acum înainte, acesta va atârna amenințător deasupra viitorilor candidați la președinția României.
Dar ceea ce îmi dă un frison de inegalabilă plăcere este faptul că, în fine, am trăit o minune ce se petrece, probabil, o dată la o mie de ani: aceea că o mânărie de un asemenea subnivel juridic să se și întâlnească cu unica victimă din lume, probabil, care binemerită asta. Fiindcă, ați ghicit, Diana Șoșoacă merită cu vârf și îndesat ceea ce i se întâmplă. A făcut tot posibilul, de la înălțimea disprețului ei putinist față de tot ce înseamnă democrație să murdărească orice reper al firescului, a acționat în fiece clipă ca și cum legea nu ar fi decât un moft de care ei nu îi pasă nici cât negru sub ojă. S-a comportat ca o țață isterică în Parlamentul României unde a văzut că îi merge orice, așa încât, în ochii electoratului ei, dumneaei a devenit, pe nesimțite (!) încarnarea unei puteri pe care, culmea, nu o atinge nimic. Dar ceea ce a arătat o dată în plus – de parcă mai era nevoie de așa ceva – că Șoșoacă merită cu vârf și îndesat o asemenea interdicție – a fost mesajul stupefiant în care făcea elogiul legionarilor și acuza o conspirație evreiască ce străbate epocile ca un fir… verde (era să scriu roșu) până în ziua de azi. Și face tot posibilul ca ea să nu mai poată ajunge la Cotroceni.
Sigur, amestecul de putinism și de legionarism este un langoș ideologic greu de digerat de către cei care mai au un licăr de înțelegere a politicii, dar asta nu are prea mare importanță nici pentru proprietara celor mai zgomotoși bojoci de după Vadim Tudor, nici pentru electoratul ei. Da, un electorat la prezidențiale, probabil mai numeros în diaspora decât în țară, asupra căruia se năpustesc, hulpav, toți ceilalți candidați. Iar suspectul de serviciu este Marcel Ciolacu. Spre care, ați observat, desigur, cei mai mulți analiști politici au arătat imediat cu degetul. Fiindcă, susțin ei, dispariția Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială ar face ca votanții ei să se îndrepte spre Simion, astfel încât acesta din urmă se va califica în turul al doilea. Unde este evident că Marcel Ciolacu îl va înfrânge cu ușurință.
O asemenea aritmetică mi se pare naivă și contraproductivă fiindcă nu ține seama de cel puțin două lucruri: dușmănia între frați (Șoșoacă și Simion) e mult mai puternică decât dușmănia dintre străini, iar reacția electoratului nu e neapărat una de supunere oarbă. În plus, nu cred că Marcel Ciolacu a orchestrat asta și dintr-un motiv cât se poate de simplu: dacă ar fi fost așa, prima care l-ar fi cocoșat cu „urări” ar fi fost chiar Diana Șoșoacă. Dar ceea ce mă face să cred că Marcel Ciolacu nu avea niciun interes în această „afacere” este dinamica celorlalte alegeri, cele parlamentare. Fiindcă, să nu uităm, Șoșoacă nu participă doar în cursa pentru Cotroceni ci și la cursa pentru parlamentare. Or, prin „martirizarea” simbolică a liderului, Partidul SOS – devenit, acum, IOV, de la Iovanovici, nu de la biblicul Iov! – va crește în sondaje cu cel puțin 2-3 procente care, în logica principiului vaselor comunicante dintre AUR și SOS, vor proveni, majoritar, de la AUR. Numai că lui Ciolacu îi este limpede de multă vreme că PNL nu va rupe gura târgului ( mai ales după căsnicia cu PSD-ul!), așa că va avea mare nevoie de AUR. Ai cărui lideri, în ultima vreme, au stat neverosimil de cuminți și cu ghearele boante. Firește, pentru a deveni frecventabili.
Drept pentru care vă invit să ne întrebăm, calm, ce interes ar avea Ciolacu să sape la temelia unui posibil partid aliat. Sau participant tacit la o guvernare minoritară.
