Administratie

ISU Timiș a făcut instrucție cu angajații din biserici și mall-uri, înaintea Sărbătorilor Pascale!

• Bookmarks: 2


Pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătorile Pascale, ISU Timiș a dispus unele măsuri pentru a preveni producerea unor incendii sau situații de urgență care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor, informează reprezentanții instituției.

Au fost verificate bisericile, mall-urile, hipermarketurile și marile magazine, unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de persoane.

„Pe timpul acestor controale, au fost instruite persoanele care au atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor din cadrul obiectivelor de cult și spațiilor comerciale și s-a verificat modul în care sunt exploatate instalațiile electrice și căile de evacuare.

O altă măsură preventivă este de a informa populația cu privire la recomandările pe care trebuie să le urmărească și să le respecte pe perioada acestor sărbători. În acest sens, s-au transmis către toate primăriile, recomandări adresate populației pentru prevenirea incendiilor, premergător și pe timpul sărbătorilor, în vederea afișării acestora la punctele de informare preventivă și pentru angrenarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din cadrul primăriilor în diseminarea acestora.”, transmit reprezentanții ISU Timiș.

Pentru o gestionare eficientă a situațiilor de urgență care pot interveni pe timpul Sărbătorilor Pascale, un efectiv de 120 de pompieri militari cu 21 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă, 3 autospeciale de lucru și salvare la înălțime, 5 autospeciale de descarcerare și 16 autosanitare SMURD se vor afla zilnic în serviciu operativ.

De asemenea, în Noaptea de Înviere, pompierii vor asigura măsurile de prevenire și intervenție în cazul producerii unui incendiu, precum și acordarea asistenței medicale de urgență în apropierea lăcașelor de cult unde se va înregistra un număr mare de credincioși care vor participa la slujbele religioase.

2 recommended
comments icon0 comments
0 notes
43 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.