Vântul bate cu putere luni, în zona de vest a țării. Așadar, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru o parte din județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.
Alerta meteo a intrat în vigoare luni dimineața și va expira la ora 14.00, existând posibilitatea de a fi prelungită.
Potrivit meteorologilor, în județul Timiș se semnalează local, intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…70 km/h.