Sanatate

Petiție online pentru ca Ministerul Sănătății să finanțeze prin PNRR noua maternitate de la Spitalul Municipal Timișoara

• Bookmarks: 1


O petiție online a fost lansată după ce Ministerul Sănătății nu a dorit să includă pe lista proiectelor care vor fi finanțate prin PNRR și noua maternitate a Spitalului Municipal Timișoara.

 

Petiția se numește „Maternitate pentru Timișoara” și a fost semnată de peste 500 de persoane.

Către Ministerul Sănătății. rugăm să reanalizați oportunitatea construirii unei maternități noi în Timișoara. Proiectul aflat în faza finală, având toate aprobările necesare, a fost respins recent, fără argumentație, din lista obiectivelor aprobate de MS prin PNRR. Timișorenii și Banatul merită o maternitate nouă la standarde europene. Primarul Timișoarei, dl. Dominic Fritz, a depus o contestație în vederea reanalizării punctajului obținut de maternitate în selecția recent încheiată de MS. Susținem reanalizarea acestui proiect de către MS și sperăm într-un rezultat favorabil”, scrie în textul petiției.

Petiția online este susținută și de către Olimpia Oprea, medic în cadrul Maternității Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara.

În Maternitatea Odobescu, anual se desfășoară între 3.000 și 4.000 de nașteri, atât din județul Timiș cât și din întreaga regiune. Spitalele din regiunea de vest trimit cazurile complicate pentru a fi tratate în maternitatea din Timișoara, care funcționează într-o clădire de peste 100 de ani, închiriată, cu tencuiala exterioară căzută, în care nu se pot realiza investiții. Este imperios necesar să se finalizeze proiectul, este nevoie de o clădire noua în care serviciile medicale să se desfășoare în cele mai bune condiții de calitate și siguranță”, a declarat medicul Olimpia Oprea.

comments icon0 comments
0 notes
52 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *