Eveniment

Polițist din Giroc reținut pentru trafic de influență

• Bookmarks: 3


Un polițist din comuna Giroc a fost reținut de procurorii DNA fiind acuzat că ar fi pretins de la o persoană suma de 13 mii de lei, pentru ca, prin intermediul a doi parlamentari, banii să ajungă, ulterior, la un judecător din București. În schimbul sumei, magistratul urma să pronunțe o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren din comună.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 mai 2022, a suspectului GÎRD AURELIAN, agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Giroc, județul Timiș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada anterioară datei de 09 august 2021, suspectul Gîrd Aurelian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 13.000 euro, pentru ca, prin intermediul a doi parlamentari, acești bani să ajungă ulterior la un judecător din București. În schimbul acestei sume de bani, magistratul urma să pronunțe o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren (10,8 ha situate pe raza comunei Giroc) la care ar fi fost îndreptățită familia martorului. În contextul menționat mai sus, la data de 12 august 2021, în sediul postului de poliție Giroc, suspectul a primit suma de 64.500 lei, echivalentul a 13.000 euro. Cu aceeași ocazie, suspectul Gîrd Aurelian a mai pretins de la martor, pentru sine, suprafața de 2.000 mp teren intravilan în localitatea Giroc, precum și suprafața de 20.000 mp teren intravilan situat în aceeași localitate, pentru “colaboratorii” polițistului care urmau să rezolve și să decidă punerea în posesie a terenului respectiv.
Terenurile mai sus menționate urmau să fie transferate după ce se obținea punerea în posesie. De menționat este faptul că, la o simplă consultare a „Studiului de piață privind valorile minime ale imobilelor din județul Timiș – 2021” identificat pe site-ul http://www.unnpr.ro/files/expertize2021/CNPTimisoara/Studiu_de_piata_Timis_2021.pdf, a rezultat că terenurile pretinse ar valora 2.420.000 euro (110 euro/mp)”, susțin procurorii.

Polițistul urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

3 recommended
comments icon0 comments
0 notes
53 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.