Trei angajați ai Primăriei Timișoara au fost dați afară. Miercuri, Dominic Fritz a semnat dispozițiile de încetare a raporturilor de serviciu pentru aceștia.
Cei trei au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, în cazul porții de la intrarea în oraș, de pe Calea Lugojului, care s-a prăbușit în timpul furtunii din anul 2017. Accidentul s-a soldat cu uciderea unui tânăr de 24 de ani.
„Pentru aceste fapte, Codul Penal prevede și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi (art. 66, al. 1, lit. b), respectiv dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În consecință, prin dispoziție a primarului, raporturile de muncă ale celor 3 funcționari cu Primăria Municipiului Timișoara încetează de la data comunicării dispoziției”, a transmis Primăria Timișoara.
Cei trei, la vremea respectivă responsabili de recepția lucrării, au semnat un acord de recunoaștere a vinovăției.
„Fac acest pas fără nicio satisfacție. Avem o moarte inutilă, care putea fi evitată. Am doar speranța că nu ne vom mai întoarce niciodată la vremurile în care lucrurile se făceau de mântuială și au ajuns să ia vieți nevinovate”, a declarat primarul Dominic Fritz.