Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au făcut minuni pentru un bărbat în vârstă de 57 de ani, care a ajuns în stare gravă din cauza virusului West Nile.
„Peste 60 de zile de spitalizare, dintre care mai bine de jumătate în terapie intensivă. Prin asta a trecut un pacient de 57 ani. Boala cu care a ajuns la Spitalul Victor Babeș: encefalită virală cauzată de virusul West Nile. Bărbatul a fost transferat de la Spitalul Municipal din Lugoj. Era în stare critică. Imediat ce a ajuns la Victor Babeș, a fost internat în ATI. Evoluția a fost una dramatică: comă profundă, semne neurologice grave, aspect clinic de decerebrare cu un prognostic extrem de rezervat. Timp de o lună, lugojeanul a fost îngrijit în Secția de Terapie Intensivă de o echipă multidisciplinară de medici și a beneficiat de un protocol terapeutic complex: ședințe repetate de plasmafereză, administrarea de imunoglobuline intravenoase, tratament neuroprotector intensiv și un program precoce de recuperare medicală”, a informat Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.
În urmă cu câteva zile, pacientul a ieșit din comă, a fost detubat și a început să își recupereze funcțiile neurologice, într-un proces lent, dar continuu.
Potrivit medicilor timișoreni, encefalita West Nile este o complicație rară, dar severă a infecției cu virusul West Nile, transmis prin înțepătura țânțarilor infectați. În cele mai multe cazuri, infecția este ușoară. De data aceasta, însă, afecțiunea i-a pus bărbatului viața în pericol. În formele neuroinvazive, virusul poate ajunge la creier, provocând inflamații grave, encefalită, comă, convulsii, paralizie sau chiar deces.
„Într-un context de diagnostic sever, colegii noștri au reușit imposibilul”, a transmis unitatea medicală.