Cultura

Se deschide sezonul rugilor! Se anunță mare petrecere mare în comuna Sânmihaiu Român

• Bookmarks: 5


Comuna Sânmihaiu Român și satele aparținătoare se pregătesc să dea startul celor mai așteptate petreceri. Încep rugile, iar oamenii sunt chemați la cea mai mare sărbătoare a comunității.

În 15 mai, se ține ruga satului Sânmihaiu German. Vasile Conea, Adi Bihoi, Alexandra Iacob, Florin Boița, Bebe Dragomir și Ioan Surdu sunt cei care îi invită pe oameni la joc.

În 24 aprilie, va avea loc ruga de la Utvin, iar o zi mai târziu, în 25 aprilie, ruga de la Sânmihaiu Român. Și aici iubiții artiști ai cântecului popular îi vor încânta pe locuitorii celor două localități.

”Cu toate provocările zilelor noastre, după doi ani de pandemie și cu un război în apropierea hotarelor țării, căutăm totuși să rămânem ancorați în normalitate, să ne ducem traiul zi de zi, cu bune, cu rele, astfel că, după doi ani de absență, ne dorim ca organizarea Rugii satelor noastre, să fie prilej de bucurie, de socializare, de reintegrare în comunitate, de reconectare la valorile tradiționale și sufletești ale poporului nostru”, transmite primarul Viorel Mărcuți.

Evenimentele sunt organizate de primăria și Consiliul Local Sânmihaiu Român.

5 recommended
comments icon0 comments
0 notes
712 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.