Iubitorii mersului pe două roți au putut să pedaleze din Timișoara până în Serbia, pe malul Begăi, în acest sfârșit de săptămână.
Consiliul Județean Timiș anunță că aproape 300 de persoane au trecut granița către Serbia, pe bicicletă, pe cea mai lungă pistă din România, în ultimele două zile.
„Deschiderea punctului de trecere a frontierei, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, s-a dovedit a fi foarte apreciată de public. Datele înregistrate arată că aproape 300 de persoane au trecut frontiera, sâmbătă și duminică, între orele 08.00 – 20.00, pe cea mai lungă pistă de biciclete din România”, a informat CJ Timiș.
Măsura a venit în urma inițiativei Consiliului Județean Timiș, care a solicitat Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara deschiderea lunară a unui punct de trecere a frontierei, în perioada martie – octombrie.
„Faptul că atâtea persoane au răspuns apelului nostru de a petrece timp liber în natură, pe bicicletă, demonstrează că există interes pentru un stil de viață sănătos și dorința de a explora zonele turistice locale. Deschiderea acestui punct de frontieră este mai mult decât binevenită și în contextul evenimentelor culturale care se vor desfășura cu ocazia Programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Următoarele weekenduri preconizate în care trecerea în țara vecină va fi posibilă pe pista de pe malul Begăi sunt: 29 – 30 aprilie; 27 – 28 mai; 03 – 04 iunie; 24 – 25 iunie; 29 – 30 iulie; 26 – 27 august; 23 – 24 septembrie; 28 – 29 octombrie.