Doi tineri au fost reținuți după ce au furat telefoane mobile și sume de bani de la firma de curierat din Timișoara la care erau angajați.
Concret, potrivit Poliției Timiș, vineri, patronul firmei de curierat, cu sediul în Remetea Mare, i-a sesizat pe oamenii legii cu privire la faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2023, cei doi indivizi și-au însușit mai multe colete în care se aflau telefoane mobile, precum și o sumă de bani care ridică la 9.000 lei. În total, prejudiciul creat este de aproximativ 31.000 lei.
„Având în vedere cele sesizate, polițiștii au efectuat verificări, iar la scurt timp au identificat doi tineri, în vârstă de 20 și 24 de ani, bănuiți de comiterea faptei. În fapt, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie, cei doi tineri, angajați ai societății comerciale, și-ar fi însușit pe nedrept bunuri și valori pe care le gestionau. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate“, a transmis IPJ Timiș.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru delapidare, în care continuă cercetările.
Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.