Imobilele de pe 13 străzi din Timişoara rămân, joi, fără gaz de la reţea, timp de zece ore, anunță Delgaz Grid.
Începând cu ora 09:00, se întrerupe furnizarea gazului pentru străzile: Busuioc, Alexandru Lăpușneanu, Eroii de la Păuliș, Poneasa, Măslinului, Turnu Roșu, Moise Doboșan, Grigore Alexandrescu, Bogdăneștilor, Bârzava, Ion Rațiu, Macilor și Herța.
Compania Delgaz Grid a finalizat o lucrare importantă de investiţii în zona Bogdăneștilor-Grigore Alexandrescu, şi este nevoie de cuplarea noilor conducte la sistemul de distribuţie.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va face treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, cel mai probabil începând cu ora 19:00.