Primarul comunei Șag, Flavius Roșu s-a declarat dezamăgit de numărul mic de voluntari în campania de curățeni, „Let`s Do it, România”, organizată și în localitatea pe care o administrează.
S-au anunțat sute de persoane în mediul online, dar când a fost să pună efectiv mâna, au venit doar câșiva oameni.
„Fapte responsabile, nu vorbe în online, doar așa putem avea o țară curată și un mediu sănătos!
Desfășurată în paralel cu acțiuni similare din întreaga țară, campaniaLet’s Do It, România! a ajuns și în comuna Șag, marcând #15ani de implicare activă în protejarea naturii.
Cu toate că inițiativa a fost promovată, participarea locală a fost modestă: angajații #primăriei Șag, alături de câțiva #adulți și câțiva #copii, au răspuns apelului la curățenie.Această mobilizare, deși lăudabilă, scoate în evidență un contrast dureros între activismul online și #implicarea reală. E ușor să distribui postări și să comentezi despre mediu, dar gunoaiele de pe străzi nu dispar prin like-uri. E nevoie de mâini, de prezență fizică, de efort concret. Dacă fiecare dintre noi ar dedica periodic timp pentru a face curat în jurul propriei case, fiecare localitate și implicit toată țara ar străluci de #curățenie.
Let’s Do It, România! nu este doar un slogan – este un #angajament. Iar natura are nevoie de fapte, nu doar de vorbe.”,
a transmis pe pagina de Facebook, Flavius Roșu, primarul comunei Șag.