În condițiile în care Timișoara nu are o sală polivalentă modernă, primăria vrea să bage în reparații Sala Olimpia.
Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, anunță că a fost lansată procedura de achiziție în vederea atribuirii de lucrări de conformare în vederea obținerii autorizației de siguranță la incendii.
„În anul 2020, a fost realizat proiectul de către SC Paul Consulting SSM SU SRL deoarece sala funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, iar ISU Banat a constat la fiecare control că este nevoie de a ne conforma cu legea pentru siguranța publicului, a cetățenilor în general. Până la realizarea noii săli polivalente, dar și după, Sala Constantin Jude reprezintă și reprezenta locul desfășurării evenimentelor sportive, dar și locul de întâlnire al tineretului la diverse evenimente, spectacole și este imperios necesar să ne îngrijim de ea”, a afirmat Cosmin Tabără.
Viceprimarul Timișoarei spune că acesta reprezintă un prim pas în procesul de modernizare al Sălii Olimpia.
„În viitorul apropiat voi insista, împreună cu colegii de la Serviciul Baze Sportive, pentru modernizarea sistemului de iluminat și trecerea la unul pe led, schimbarea suprafeței de joc cu una modernă, refacerea acoperișului și a fațadei, implicit și a sistemului de alimentare cu energie solară. În ce privește acoperișul și fațada, există un proiect mai vechi, dar care trebuie puțin actualizat și aduse câteva clarificări”, a detaliat Cosmin Tabără.