După dispute politice care amenințau desfășurarea unei manifestări foarte îndrăgite, iată că s-a găsit o rezolvare pentru Festivalul de Operă și Operetă. Într-un weekend, evenimentul va fi finanțat de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte, iar în următor... More »
Steagurile mai multor țări din fața primăriei Timișoara au fost incendiate. Un bărbat a protestat astfel suspinând că „tricolorul României este atacat de entitățile străin”. Incidentul a fost transmis în direct pe Facebook. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz s... More »
Avansează lucrările la Drumul Boilor, însă sensul giratoriul dintre drum și Centura de Sud – bate pasul pe loc. Unul dintre cele trei podețe prevăzute în proiect a fost finalizat, iar al doilea ar putea fi instalat chiar la finalul acestei săptămâni. La Drumul... More »
Timișorenii decid, în perioada 15 iunie – 15 iulie 2022, care sunt cele mai populareproiecte ale comunității. În total, 52 de propuneri se află pe lista finală de proiectecare au fost supuse la vot.Primăria Municipiului Timișoara alocă 3 milioane de lei pentru... More »
Și copiii din comuna Șag vor avea parte de surprize. Primăria comunei împreună cu Consiliul Local au decis să le organizeze celor mici, dar și celor mai mari, o petrecere de 1 iunie. Distracția va începe la ora 09:00 și se va termina la ora 21:00. De la ora 11... More »
Toți copiii din Moravița sunt așteptați, în 1 iunie, începând cu ora 09:00 în curtea școlii din comună. Pentru copii care fac naveta din Dejan, Gaiu Mic și Stamora Germană, microbuzele vor circula începând cu ora 8:00 în felul următor:– Ora 8:00 în Gaiul Mic p... More »
Miercuri, de 1 iunie, de „Ziua Copiilor” în Făget se anunță mare distracție pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari. Începând cu ora 10.30 copiii sunt așteptați de personajele Disney în Parcul Central din oraș. De asemenea sunt pregătite și alte surprize d... More »
Ca urmare a lucrărilor de asfaltare ce se vor desfășura pe strada 1 Decembrie 1918, în data de 14.05.2022, circulația mijloacelor de transport în comun din zonă va fi deviată, pe toată durata programului, anunță reprezentanții STPT. Astfel: – tramvaiele liniil... More »
Primarul Timișoarei, vrea să desființeze toate chioșcurile de ziare asta după ce automatele de lapte și ouă au fost scoase și ele. Operatorii sunt trimiși să-și vândă ziarele în spațiile comerciale sau mall. „Noi avem un demers mai vast de curățare a domeniulu... More »
Anul acesta cinematograful Victoria ar putea să-și deschidă porțile. Acesta este primul cinematograf modern al primăriei. Lucrările au început în anul 2020 și urmează Cinema Timiș. Se lucrează la 3 din cele șapte cinematografe ale Primăriei Timișoara. Două vor... More »