Județul Timiș va participa anul acesta la Târgul de Turism al României. Ca destinație turistică, județul va prezenta și municipiul Timișoara..
„Turism Timiș va participa fizic la Târgul de Turism al României ROMEXPO unde, în colaborare cu Breasla Ghizilor și sprijinul Consiliul Judeţean Timiş, am pregătit vizitatorilor Tururi tematice ghidate în destinația noastră și, folosind tehnologie de ultimă generație, îi vom introduce pe aceștia în atmosfera rurală a județului prin intermediul ochelarilor VR. Este prima participare fizică la cel mai mare târg de turism al României după pandemia de Covid, iar tema aleasă se pliază pe trendul călătoriilor de proximitate pe care turiștii le caută în această perioadă”, susține Delia Barbu, Director Executiv APDT Timiș
Târgul de Turism de la Bucureşti are loc în perioada 23 – 27 februarie.