Sanatate

Un corp al Spitalului de copii din Timișoara, gata în acest an. Cantina va fi demolată

• Bookmarks: 12


După o vizită pe șantierul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”, viceprimarul Ruben Lațcău a declarat că finalizarea corpului B este estimată pentru vara acestui an, iar apoi va începe dotarea clădirii, cu un orizont de finalizare în 2023-2024.

Extinderea corpului B a început în 2014 și se află la un stadiu fizic al execuției de peste 90%. Structura este realizată, iar clădirea este prevăzută cu sisteme smart de iluminare și încălzire. Acolo vor funcționa U.P.U (Unitate de Primire Urgenţe), o policlinică, laboratoarele de analize și secţiile de Radiologie, chirurgie, ATI, prematuri. În noul corp vor fi amenajate spații pentru mame, astfel încât acestea să poată rămâne, în condiții de confort, alături de copiii lor aflați în tratament.

Primăria Municipiului Timișoara are în acest moment 4 obiective de investiții majore pentru spital, respectiv extinderea corpului B, reparații capitale la cantină, realizarea unei pasarele și a unui punct termic și un proiect de parcare multietajată.

„În acest moment suntem pe o poziție bună pe lista de finanțare pentru dotări. Acestea vor putea începe odată cu finalizarea corpului de clădire și vor avea un cost destul ridicat. Anul trecut, când a fost în vizită fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, ne-a asigurat că ne va sprijini și a obținut includerea acestor dotări în PNRR, ceea este un câștig mare pentru Timișoara – totul ca să ducem la bun sfârșit această investiție”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Obiectul de investiții pentru reparații generale la cantină a intrat în șantier anul trecut și au fost depistate probleme structurale în timpul execuției. Spitalul, împreună cu primăria, a realizat o expertiză suplimentară pentru a constata lipsa unei fundații pentru corpul de clădire, aspect care nu a fost prezent în expertiza inițială. Astfel, va fi transmisă către Consiliul Local o propunere pentru a demola structura și a construi o cantină modernă în loc. Investiția respectivă ar fi mai eficientă din punct de vedere financiar decât consolidarea cantinei existente.

În proiectul de buget pentru anul 2022 sunt incluse 12 milioane de lei pentru extinderea noului corp și aproximativ 15 milioane de lei pentru dotări.

12 recommended
comments icon0 comments
0 notes
42 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.