Eveniment

VIDEO Kilograme multe de droguri, bani și rețineri după descinderile de joi, la persoane suspectate de trafic de droguri din Timișoara și Giroc

• Bookmarks: 12


În urma celor 20 de percheziții, efectuate ieri, 10 februarie, polițiștii au ridicat în vederea confiscării, 5,2 kg de amfetamină, 246 de comprimate de ecstasy, 110 g de cocaină, 800 g de cannabis, 8.000 de euro, 8.000 de lei și cântare de precizie.

În urma acțiunii, 15 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, pentru audieri.

În cauză, procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea, pentru 24 de ore a 10 persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc.

În cursul zilei de vineri, 11 februarie, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 11 persoane, dintre care 10 cercetate în stare de reținere și una în lipsă.

Reamintim că, la data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în județele Timiș și Gorj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Din cercetări a reieșit că persoanele bănuite ar fi distribuit amfetamină, MDMA și cannabis, în județul Timiș.

12 recommended
comments icon0 comments
0 notes
75 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată.