Puțin peste jumătate din cadrele didactice din Timiș au ales să se vaccineze, procentul fiind mic, la fel ca pe plan național. Elevii urmează să se întoarcă în bănci de luni, iar noi măsuri sunt așteptate la finalul acestei săptămâni.
Elevii vor reveni în bănci de luni, 8 octombrie, iar noi măsuri urmează să fie anunțate la nivel național la finalul săptămânii. Procentul vaccinării cadrelor didactice se menține la 66% la nivel național și la 60% în Timiș. 4.146 de dascăli din 6.884 sunt vaccinați.
Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, luni, că tezele pentru semestrul I se vor putea da începând cu data de 6 decembrie, iar numărul lor va fi redus, astfel că la gimnaziu se vor susține două teze, iar la liceu trei teze. Noi reguli se așteaptă și pentru revenirea elevilor în bănci.
„Vom avea consultări cu autoritățile sanitare și vineri vom vedea care va fi exact modul de deschidere a școlilor în 8 noiembrie. Nu vom ajunge în situația în care dacă în jumătate de țară vom avea rată de infectare foarte scăzută și școli fără cazuri de infectare, acele școli să nu poată funcționa fizic”, a declarat Sorin Cîmpeanu luni.
În plus, școlile vor trebui să facă publice rata de vaccinare în rândul profesorilor din fiecare instituție. Se va cunoaște doar procentul, în limitele GDPR.
Sursa: Tion.ro