Inspirată de universul jocului de șah, ediția din acest an aduce în prim-plan eleganța, autenticitatea și încrederea în sine. Sub viziunea Denisei Tudoran, fondatoarea proiectului și fostă Miss International, Miss Timișoara promovează o perspectivă asupra frumuseții care depășește aparențele și pune accent pe dezvoltarea personală.
Gala va reuni pe scenă concurente care vor exprima, prin prezență și atitudine, spiritul acestei ediții: echilibrul dintre forță și delicatețe, grație și provocare. Dincolo de spectacol, proiectul își propune să încurajeze încrederea în sine și implicarea în comunitate.
Începând cu această ediție, evenimentul își extinde misiunea printr-o componentă umanitară. Accesul la gală se realizează în baza unei donații de 100 de lei, echivalentul unui bilet. Donația se depune în urna sigilată disponibilă la Shopping City Timișoara, în schimbul căreia se primește biletul de acces la eveniment. Fondurile colectate vor fi direcționate către o familie aflată într-o situație materială dificilă, pe care organizatorii își propun să o identifice în perioada următoare, astfel încât sprijinul oferit să răspundă unor nevoi reale. În acest demers, organizatorii își doresc să țină cont și de semnalele venite din comunitate, pentru a identifica o situație în care ajutorul poate avea un impact concret. Familia beneficiară va fi anunțată ulterior pe canalele de social-media.
Pentru detalii despre eveniment și participare, publicul este invitat să urmărească paginile oficiale Miss Timișoara by Denisa Tudoran pe Instagram și TikTok.





































