Un tânăr din Timișoara se dădea olog și se deplasa într-un scaun cu rotile prin intersecțiile din oraș, să cerșească. A fost suprins de polițiștii locali de zeci de ori.
A preferat să cerșească, în loc să muncească și a fost amendat de polițiștii locali din Timișoara. Este vorba despre un tânăr de 30 de ani, din localitatea Bălăbănești, județul Galați, care a fost depistat de zeci de ori de polițiștii locali, în special în zona Bastion, și care simulează ca nu ar avea picioare, cerșind într-un scaun cu rotile. Deși a fost preluat, sancționat, predat la centrul de pe str. Telegrafului, acesta revine în stradă. Reamintim că legislația nu permite obligarea acestor persoane să stea într-un centru, singura soluție fiind ca timișorenii să nu le mai ofere bani. Anul trecut, polițiștii locali au preluat din stradă 630 astfel de persoane, iar de la începutul acestui an și până în prezent au fost identificați alți 98 de cerșetori și oameni ai străzii, toți depistați de mai multe ori.
sursa foto: Politia Locală Timișoara