Ultima dintre dorințele Consiliului Județean Timiș este să înființeze un serviciu de Salvamont, în Timiș. Culmea este că județul este cunoscut ca „Banatul de pustă” tocmai datorită reliefului jos, caracterizat de câmpia întinsă și netedă.
Consilierii județeni ai CJ Timiș vor avea pe masă la următoarea ședință un proiect de hotărâre pe care să-l voteze sau nu. Acesta presupune înființarea unui serviciu de Salvamont în județul Timiș. Așa se stimulează turismul din județ, motivează vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.
„Inițiativa este rezultatul preocupării instituției noastre de a stimula dezvoltarea turismului în județ. Noul serviciu ar avea ca activitate principală marcarea și punerea în siguranță a traseelor și obiectivelor turistice montane, cât și intervenția rapidă în cazul unor accidentări. Avem convingerea că o creștere a siguranței va conduce și la o creștere a numărului de turiști. Timișul are multe de oferit, trebuie doar să punem la punct câteva lucruri”, spune Alexandru Proteasa, vicepreședinte al CJ Timiș.
Nevoia unui astfel de serviciu în Timiș este mare, după cum se arată din partea CJ Timiș.
„Relieful montan reprezintă aproximativ 350 km² din suprafața județului Timiș, aici fiind situate inclusiv cele mai înalte vârfuri din Munții Poiana Ruscă – vf. Padeș (1374 m) și vf. Rusca (1355 m). În plus, în zona montană există mai multe obiective turistice a căror vizitare comportă riscuri de accidentare: peșterile Românești, Albastră, Stânca lui Florian, cascadele Șopot și Cornet, stânci sau versanți de mari dimensiuni – Turnul lui Liman, Pietrele Cohului, văi – Bega, Nădrag”.