Incendiu puternic la o hala din zona Dorobanților a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, potrivit poliției. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru distrugere.
Zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins 400 de mp din construcție. Fumul gros, vizibil din mai multe zone ale orașului.
„ISU Timiș – ora 15:35, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu la o hală în care sunt depozitate scule, pe Calea Dorobanților din Timișoara. La fața locului intervin pompierii militari cu 9 autospeciale de stingere, două autospeciale de salvare și lucru la înălțime și o autocisternă de 30000 de litri cu apă. Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 400 mp”, susțin pompierii.
Imagini spectaculoase, filmate din dronă, de la incendiu, vedeți aici.