ISU Timiş informează că alte trei incendii la locuinţe au izbucnit în după-amiaza zilei de joi.
Primul incendiu s-a produs în jurul orei 14:00, în localitatea Jena. Pompierii lugojeni au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru lichidarea incendiului izbucnit la o locuință cu structură din lemn și la o anexă gospodărească. Incendiul s-a manifestat cu ardere generalizată, iar pompierii au extras din interior două butelii GPL. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric produs la un conductor electric.
Al doilea incendiu a fost anunțat în jurul orei 18:15, în comuna Nițchidorf. Pompierii din cadrul Stației Buziaș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o anexă cu rol de cameră tehnică, care s-a propagat la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijinul pompierilor militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență. Incendiul a distrus materialele combustibile depozitate în anexă, însă intervenția pompierilor a permis salvarea celorlalte încăperi ale locuinței. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile căzute din sistemul de încălzire.
Cel de-al treilea incendiu s-a produs în jurul orei 22:15, la o anexă gospodărească din localitatea Baloșești. La fața locului s-au deplasat Pompierii din cadrul Stației Făget cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În urma incendiului a ars materialul lemnos depozitat în anexă, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea necorespunzătoare a jarului sau a cenușii.
Din fericire, în urma producerii acestor incendii, nu s-au înregistrat victime.
„Având în vedere scăderea temperaturilor și utilizarea tot mai frecventă a mijloacelor de încălzire, reamintim cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor: verificați periodic instalațiile electrice și nu utilizați conductori, prize sau aparate electrice deteriorate; apelați la personal specializat pentru verificarea și întreținerea sistemelor de încălzire și a coșurilor de fum; nu amplasați materiale combustibile în apropierea sobelor și a altor surse de căldură; nu depozitați cenușa și jarul în apropierea locuinței, a anexelor gospodărești sau a altor materiale combustibile. Acestea trebuie stinse complet și depozitate în recipiente metalice, amplasate în locuri sigure; nu lăsați focul nesupravegheat și nu utilizați sisteme de încălzire defecte sau improvizate. Un moment de neatenţie poate avea consecinţe grave. Respectarea măsurilor de prevenire poate împiedica izbucnirea incendiilor şi poate proteja vieţi omeneşti şi bunuri materiale”, a informat ISU Timiş.











































