Casa grădinarului Muhle a ajuns pe mâna unei familii de etnie romă, care a fost obligată de instanță să o aducă la starea inițială, în urmă cu câțiva ani.
Lucrările au început în 2020, iar după ce acoperișul a fost refăcut, s-a trecut și la fațadă. Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a mers vineri la Casa Muhle pentru a inspecta lucrările. Asta în condițiile în care urmează să fie realizate finisajele exterioare, precum și elementele decorative.
„Casa Mühle a fost inspectată astăzi inopinat, împreună cu colegii din Primărie, pentru a vedea dacă lucrările corespund cu cele pentru care s-a emis autorizația de construcție.
Am fost interesat și dacă lucrările respectă dispozițiile sentinței judecătorești. Am constatat că sunt puse geamurile, iar în curând vor urma ușile și finisajele exterioare. Mai întâi însă, aceste finisaje exterioare și elementele decorative trebuie avizate de la nivelul Primăriei Timișoara”, a afirmat Cosmin Tabără.
Casa Muhle este monument istoric și a aparținut familiei de florari Muhle, datorită cărora Timișoara este recunoscută ca și orașul trandafirilor. Imobilul a fost construit între anii 1866 – 1868 și a fost cumpărată de florarul Wilhem Muhle în anul 1878. În trecut, vila era înconjurată de o imensă grădină cu flori.
Acum, viceprimarul Cosmin Tabără vrea ca imobilul să fie transformat în casă memorială, iar în curte să fie amenajate grădinile celebrului florar Wilhelm Muhle, dar la o scară mai mică.