Primăria Timișoara intenționează să realizeze un adăpost public pentru animalele fără stăpân.
Doar că instituția se mișcă foarte încet. Mai precis, Primăria Timișoara a avut nevoie de doi ani pentru a identifica un teren pe care adăpostul ar putea fi construit.
În condițiile în care lucrurile nu evoluează prea repede, instituția a decis să prelungească cu un an contractul cu Danyflor pentru a gestiona în continuare situația câinilor fără stăpân.
Contractul a fost prelungit după ce un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat în ultimul plen al Consiliului Local Timișoara.
Din document aflăm că primăria a cuprins în programul de dezvoltare pentru anii 2021 și 2022 obiectivul de investiții „studiu de fezabilitate Adăpost populație canină”. Însă, după doi ani, s-a ajuns doar în stadiul de primă înscriere a terenului identificat pentru amenajarea acestui adăpost.
Mai este nevoie de realizarea PUZ-ului, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și, în final, execuția, după ce va fi identificată o sursă de finanțare pentru investiție.