29 iulie este ziua în care românii celebrează Ziua Imnului. În Piața Libertății din Timișoara au participat reprezentanții locali și cei ai forțelor de ordine teritorială. Soldații au prezentat onorul și au defilat și s-a intonat și imnul de stat.
La 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.