Ungaria va începe astăzi vaccinarea cu serul chinezesc.
Ungaria va începe astăzi vaccinarea împotriva COVID-19 şi cu dozele achiziţionate de la compania chineză Sinopharm, devenind primul stat membru al Uniunii Europene care va folosi acest ser, relatează Reuters.
Anunţul a fost făcut marţi de Guvernul de la Budapesta pe pagina sa de Facebook cu informaţii privind pandemia de COVID-19.
Executivul conservator al premierului Viktor Orban, care a criticat lentoarea cu care UE le-a distribuit vaccinuri anticoronavirus ţărilor membre, a fost primul din blocul comunitar care a cumpărat şi autorizat vaccinuri din Rusia şi China care nu au fost aprobate încă de Bruxelles.
Ungaria a anunţat în ianuarie că a ajuns la un acord cu Sinopharm pentru cumpărarea a cinci milioane de doze de vaccin.