Ruben Lațcău, viceprimarul USR al Timișoarei, se laudă cu faptul că în acest an a fost alocată o sumă record de către primărie pentru investiții.
„Cea mai mare sumă de bani investită de primărie a fost atinsă în primele 8 luni ale acestui an. Vineri, 19 august, am depășit orice alt an din 1990 încoace: am decontat efectiv 277.709.882 lei”, a precizat Lațcău.
Viceprimarul Timișoarei susține că doar în infrastructura de învățământ au fost investiți 30 de milioane de lei în acest an, o sumă care ar fi „egală cu tot ce s-a investit în perioada 2012 – 2015”.
Lațcău mai anunță că sume importante de bani vor fi alocate și pentru capitala culturală, fiind nevoie de cât mai multe spații dedicate evenimentelor culturale. Suma alocată în acest an se ridică la aproape 20 de milioane de lei. De asemenea, viceprimarul Timișoarei afirmă că infrastructura a beneficiat, în acest an, de 190 milioane lei.
„Nu va fi suficient din păcate, nevoile sunt uriașe: nu avem centură, inel IV, sunt necesare și poduri noi peste Bega, descărcări; rețeaua și vehiculele de transport public sunt vechi, iar toate acestea nu pot fi rezolvate în doi ani, probabil nici în patru. Prioritățile la nivel local au fost altele și din păcate sunt altele la nivel județean și național în continuare, drept dovadă Centura de Sud și drumul de la Giarmata merg foarte prost. Pentru rutier, fondurile europene nu mai sunt o soluție, investițiile în infrastructură trebuiau planificate și începute în 2012, ca să beneficiem de banii europeni. Așa și-a făcut Oradea pasajele peste centură. Acum, finanțarea Comisiei europene s-a schimbat și trebuie să facem din fonduri locale sau naționale ce n-am știut sau n-am putut să facem până acum”, a precizat Ruben Lațcău.