Un bărbat din Hunedoara, în vârstă de 46 de ani, este cercetat pentru zoofilie! Acesta este bănuit că timp de aproximativ un an, ar fi pătruns periodic prin efracție în curtea proprietarilor unui labrador, pe care îl fura, viola și aducea înapoi.
„La data de 21 octombrie 2022 polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în urma unor percheziții domiciliare cu privire la cercetările din dosarele penale în care se efectuează cercetări asupra săvârșirii infracțiunilor de distrugere, comise în formă continuată, furt calificat, comise în forma continuată, rănirea sau schingiuirea animalelor, comise în forma continuată, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 46 ani, din municipiul Hunedoara față de acesta s-a luat măsura reținerii pe o perioada de 24 ore, care a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere corespunzătoare, ocazie cu care, față de acesta, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.