O nouă specie de dinozaur, Transylvanosaurus platycephalus, „Reptila cu cap turtit din Transilvania”, descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de o echipă internațională de cercetători, potrivit mediafax.ro
O echipă internațională de paleontologi, condusă de Felix Augustin de la Universitatea din Tübingen, din care fac parte conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București, Dylan Bastiaans de la Universitatea din Zürich și cercetătorul independent Mihai Dumbravă din Dorset, a descoperit o nouă specie de dinozaur care a trăit pe actualul teritoriu al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.
Reptila cu cap turtit era un dinozaur ierbivor și ar fi trăit în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani. Avea o dimensiune de doi metri și mergea pe două picioare.