Potrivit șefului Direcției Sanitare Veterinare Timiș, Flavius Nicoară, este vorba de opt porci bolnavi la Orțișoara.
„La Orțișoara este vorba despre trei porci dintr-o gospodăria și de cinci din alta. Din punct de vedere veterinar, noile focare au toate șansele să aibă legătură cu cel declarat în 18 februarie, mai mult decât atât că gospodăriile se află pe aceeași stradă, practic sunt vecini. La Călacea este vorba despre cinci porci în gospodăria unui localnic. Se va acționa pe teren în toate cele trei cazuri”, a declarat Flavius Nicoară, directorul DSV Timiș, pentru Tion.
Împreună cu autoritățile județene care conduc Prefectura Timiș, urmează să aibă loc o ședință pentru a stabili măsurile și zonele de protecție în jurul focarelor.
Sursa: tion.ro