Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a declarat, joi, că şapte angajaţi din sistemul de învăţământ au decedat în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei şi până în prezent, dintre aceştia patru fiind cadre didactice.
„Patru cadre didactice au decedat din cauza COVID-19 de la debutul pandemiei până în prezent. Dintre acestea, trei erau de la Liceul Tehnologic ‘Cristofor Nako’ din Sânnicolau Mare şi unul de la Liceul Teoretic din comuna Periam. De asemenea, doi angajaţi din rândul personalului auxiliar din Timişoara au decedat, de la Centrul pentru educaţie incluzivă ‘Dumitru Ciumăgeanu’ şi de la Colegiul Tehnic ‘Emanuil Ungureanu’. A mai decedat şi un cadru nedidactic”, a precizat Marin Popescu.
În prezent, sunt spitalizate 12 cadre didactice, trei cadre didactice auxiliare şi cinci cadre nedidactice. Niciun elev nu este internat din cauza COVID-19.
Pe de altă parte, şeful IŞJ Timiş a anunţat că, la o săptămână de la deschiderea centrelor de vaccinare dedicate profesorilor, 60% dintre angajaţii sistemului şi-au exprimat dorinţa de a se imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2.
Sursa: Agerpres.ro