Timișorenii sunt așteptați într-un număr cât mai mare să-și petreacă sfârșitul de săptămână la Iulius Town Timișoara.
Printre sesiunile de cumpărături, în acest weekend, cei care trec pragul centrului comercial se pot bucura de un spectacol susținut de Dorian Popa, teatru de păpuși, atelier de creație, o cină pregătită de Chef Cătălin Scărlătescu, precum și de spectacole de colinde.
Dorian Popa vine însoțit de bunul său prieten necuvântător Cheluțu`, pentru a susține un spectacol vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00. Tot vineri, Chef Cătălin Scărlătescu va prepara meniul restaurantului Fenice Palas, dacă preferați o cină relaxantă și cu un gust special.
De asemenea, în 17 și 18 decembrie, copiii sunt invitați la atelierele de creație desfășurate de la ora 15.00 în zona Intersport. Micuții vor învăța să dea culoare bradului cu decorațiuni create de ei din materiale reciclabile.
Incursiunea în lumea poveștilor este deja tradiție la Iulius Town, în fiecare duminică. Pe 18 decembrie, de la ora 11.00, copiii descoperă „Aventurile unui pinguin”. Întâlnirea cu marionetele va fi la demisol, în zona Atrium, acolo unde, preț de o oră, lumea imaginară se lasă trăită.
Pentru microbiști, finalul de săptămână este unul important. Iulius Town le oferă prilejul de a se bucura de fotbalul la cel mai înalt nivel în foodcourt, unde vor fi difuzate finala mică și cea care desemnează echipa câștigătoare a Campionatului Mondial.