Autoritățile locale și județene „se bat” în declarații pe tema carantinei în Timișoara. Primarul spune că trebuie luată o decizie, noul prefect demontează unele afirmații ale acestuia, iar șeful CJ Timiș spune că, dacă edilul forțează carantina, atunci cei vaccinați să se plimbe liber, la fel ca și cei care au avut Covid-19.
Rata de infectare cu Covid-19 era, vineri, 5 martie, 7,56 la mia de locuitori la Timișoara, în creștere de câteva zile. Iar în ultima săptămână au fost confirmate cam 400 de cazuri noi pe zi, la nivel de județ. Vineri, 5 martie, la Timișoara au fost raportate 195 de cazuri noi. De altfel, județul este în continuare în zona roșie în ceea ce privește rata de infectare cu Covid-19.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență se întrunește azi, la ora 14. Este foarte probabil să ia o decizie și în privința carantinei în Timișoara, pentru că rata de infectare este aproape 8 la mia de locuitori, iar locuri în spitale nu mai sunt de câteva zile.
Sursa: Tion.ro/sursa foto: Digi24.ro