Polițiștii locali anunță că au realizat, miercuri, controale în mai multe locații din oraș. Asta după ce au primit sesizări că unele persoane vând diferite produse pe jos, pe trotuar.
Astfel, în urma verificărilor, pe B-dul Regele Carol I, au fost aplicate cinci amenzi pentru comerț ambulant neautorizat, iar persoanele care vindeau produse uzate au plecat din zona respectivă. Totodată, li s-a explicat că au posibilitatea să vândă astfel de produse în piețele de profil din Timișoara.
„O altă zonă verificată este cea a Sălii Olimpia unde au existat numeroase sesizări că unii vânzători de flori vând astfel de bunuri fără autorizație, pe trotuar, deranjând locatarii din zonă și de multe ori lăsând mizerie în jur. Și aici au fost aplicate cinci sancțiuni conform aceluiași act normativ”, a informat Poliția Locală Timișoara.
Amenzile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 150 și 250 lei.