Drumul județean 692, între DN 69 și comuna Sânandrei, a fost locul unui grav accident de mașină. Unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor și a mai multor ambulanțe.
„(…)am fost solicitați prin apel 112 să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și de prim-ajutor în urma producerii unui accident rutier, pe DJ 692 (între DN 69 și Sânandrei).
A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și trimiși la locul evenimentului 7 subofițeri cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă.
La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii.
În urma evenimentului o persoană a rămas încarcerată. Victima a fost extrasă și predată ambulanței SAJ în stare conștientă. Aceasta este transportată la spital.
Al doilea conducător auto a fost evaluat medical la fața locului, refuzând transportul la spital.”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
sursa foto: Facebook/InfoTrafic