Gata cu zilele cu soare, în zona de vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi moderate cantitativ, pentru partea de vest a țării, inclusiv județele Timiș și Caraș-Severin.
Alerta meteo intră în vigoare în această noapte, la ora 02.00, și expiră joi dimineața, la ora 10.00. Mai precis, zonele afectate sunt Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali.
„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, în nordul Carpaților Orientali, trecător vor fi precipitații mixte”, a informat ANM.