În noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat de 28 de ani, de loc din județul Hunedoara, și-a pus capăt zilelor prin spânzurare, în toaleta secției Covid-19 – secția de medicină internă II, de la Spitalul Județean Arad.
Acesta a fost observat de asistenta de pe tronson în timp ce se îndrepta spre toaletă, în jurul orei 5 dimineața. Când a constatat că bărbatul nu s-a mai întors în salon, asistenta s-a dus să verifice și l-a găsit spânzurat de o țeavă din baie.
Au fost alarmați medicul de gardă și medicul ATI care l-au resuscitat vreme de o oră și jumătate, din păcate fără succes.
Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, bărbatul a fost internat pe secția Covid pe data de 19 martie, având o formă medie de infecție cu virusul SARS-CoV-2. Ba mai mult, acesta urma să fie externat în maximum două zile.
Sursa: Aradon.ro