Timișoara a fost promovată în cadrul unui eveniment important organizat, joi seară, la Ambasada României din Berlin.
„Excelența Sa, Adriana-Loreta Stănescu, ambasadorul României în Republica Federală Germania, și primarul Dominic Fritz au fost gazdele celor peste 150 de invitați, oameni de cultură, antreprenori, diplomați, politicieni. Au participat, de asemenea, Cristian Niculescu, directorul Institutului Cultural Român de la Berlin și Octavian Ursu, primarul român al orașului german Görlitz. Povestea multiculturală, inovativă și curajoasă a Timișoarei a fost prezentată de primarul Dominic Fritz. Orașul nostru a fost pus în lumină ca destinație turistică, culturală, economică și de studiu”, a transmis Primăria Timișoara.
Restaurantele timișorene membre în asociația patronală HoReTim au asigurat un răsfăț culinar cu preparate de excepție, iar trupa VanderCris, condusă de Horea Crișovan, a oferit încântarea muzicală a serii. Cei mai mulți turiști care vin în Timișoara sunt din Germania, iar evenimentul a reprezentat încă o oportunitate de a promova potențialul deosebit al orasului, ca spațiu urban valoros, cu o istorie impresionantă un prezent dinamic, un spațiu european care își continuă parcursul de succes.
Evenimentul a fost pregătit și implementat de Organizația de Management al Destinației Timișoara și Ambasada României în Republica Federală Germania, alături de Asociația HORETIM și de Timișoara 2023.