Vești excelente aduse de Alfred Simonis. Potrivit noului președinte al Consiliului Județean Timiș, autorizația de construire pentru Institutul Regional Oncologic din Timișoara a fost emisă.
„Avem Autorizația de Construire pentru Institutul Oncologic Timișoara. Consiliul Județean a emis documentul fără de care nu putea fi organizată licitația pentru desemnarea constructorului. A fost necesară emiterea unei noi autorizații de continuare a lucrărilor, întrucât va exista o modificare a actualei structuri, a ceea ce s-a vrut a fi, în urmă cu aproape 30 de ani, Spitalul Municipal Timișoara. Practic, va exista o demolare parțială a construcției și refacerea ei la cerințele, normativele și standardele actuale. Vreau să le mulțumesc specialiștilor de la Universitatea Politehnica Timișoara, cei care au realizat expertiza tehnică pentru reluarea lucrărilor”, a declarat Alfred Simonis.
250 de milioane de euro sunt alocați pentru acest spital, bani obținuți prin PNRR.
„Ruina de pe Calea Torontalului se va transforma acum în cel mai modern Institut Oncologic din țară. Este cea mai mare investiție care se va face în domeniul medical în județul Timiș. Următorul pas, pe care îmi doresc să îl facem cât mai repede, poate chiar în următoarele zile, este scoaterea la licitație a lucrărilor de proiectare și execuție”, a afirmat președintele interimar al Camerei Deputaților.