Primarul Dominic Fritz a fost astăzi pe șantierul viitorului Centru Educațional și Cinema din Freidorf pentru a analiza stadiul lucrărilor.
De anul viitor, spațiul revine în circuitul cultural al orașului. Investiția Primăriei Timișoara avansează bine, iar conform estimărilor actuale, lucrările vor fi gata până la finalul anului. Sala mare de cinema poate găzdui până la 100 de persoane, cu gradene mobile, care pot fi retrase pentru evenimente ce nu necesită proiecții, iar spațiul va putea fi folosit de comunitate pentru diverse activități culturale și educaționale.
„Cinematograful din Freidorf se va transforma într-un loc viu, care să atragă comunitatea atât din cartier, cât și din Timișoara și periurban. Prioritatea este funcțiunea culturală a spațiului, pentru că are potențial nu doar pentru cinema, ci și pentru teatru, concerte și expoziții. Treptat am redat orașului nostru fostele cinematografe și ne vom asigura ca anul viitor, să putem reintroduce și acest spațiu din Freidorf în viața culturală a orașului.
Înainte de începerea șantierului, clădirea situată pe str. Nicolae Andreescu nr. 97 se afla într-o stare avansată de degradare. În acest moment, proiectul pentru reabilitarea sa se află la 75%, procent de execuție. Echipele constructorului finalizează ultimele lucrări la structura clădirii și urmează ca luna viitoare să finalizeze izolarea termică și hidroizolarea pereților exteriori și a planșeelor. În același timp, se lucrează în interior la instalațiile de iluminat, sonorizare, sanitare și termice.”,
transmit reprezentanții administrației locale.
Pentru buna desfășurare a activităților, echipa de șantier este coordonată de un maistru și un inginer, care supraveghează toate etapele de execuție, asigurându-se că lucrările se desfășoară conform graficului.
Proiectul a fost accesat de Primăria Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială, prin ADR Vest. Valoarea investiției este de 2.318.260,05 lei (TVA inclus). Contractul de execuție este atribuit către societatea NEDEX GRUP SRL.