Și în acest an, Ziua Națională a României a fost sărbătorită în centrul Timișoarei. Mai precis, în fața Catedralei Mitropolitane au avut loc mai multe manifestări, la care au participat numeroși timișoreni de toate vârstele.
De data aceasta, având în vedere organizarea alegerilor parlamentare, parada militară a fost una mai restrânsă. Totuși, publicul a putut urmări o defilare mai scurtă, iar câteva avioane ușoare au survolat cerul. De asemenea, a avut loc o demonstrație cu câini dresați să depisteze droguri.
„Românii au reușit pentru că au avut încredere în forțele proprii și în potențialul lor. Cu toții vrem ca ai noștri copii să crească în pace, cu toții respiram același aer și vrem ca părinții noștri să îmbătrânească linișțiti. Misiunea noastră în această zi și în aceste vremuri este să redescoperim umanitatea în celălalt. La mulți ani, Timișoara și România!”, a declarat primarul Dominic Fritz, prezent la ceremonia din centrul Timișoarei.
De asemenea, între orele 17:45 – 19:45 se va desfășura ceremonia militară de retragere cu torțe pe traseul: Str. Mărășești, Str. Sfântul Ioan, Bd. Republicii, Bd. Ferdinand, Catedrală, Primărie, Bd. C.D. Loga, Mitropolie, Bd. Revoluției din 1989, Prefectură, Piața Sfântul Gheorghe, Str. 9 Mai, Piața Libertății, Str. Alba Iulia, Piața Victoriei, Str. Mărășești.