Refuzul de a se muta într-o altă clădire a conducerii Colegiului Tehnic de Vest din Timișoara este legat de „inițiativele antreprenoriale” pe care le-ar avea în spațiul actual, afirmă reprezentanții administrației locale.
În urma unor verificări făcute marți dimineața de viceprimarul Ruben Lațcău și Poliția Locală la internatul Colegiului Tehnic de Vest, au constatat că o parte dintre camerele destinate cazării elevilor, erau închiriate unor muncitori din construcții, dar și unor alte mici afaceri.
„De ce elevii de la Liceul Tehnic de Vest sunt forțați să se trezească la 3 noaptea și să facă naveta la Timișoara? De ce eleve – adolescente sunt forțate să întâlnească pe holurile internatului bărbați doar cu prosop pe ei? Pentru că conducerea Liceului cazează muncitori și închiriază camerele pentru afaceri – saloane de masaj sau firme de pregătire paznici. Toate astea în afara oricărui cadru legal.
Am ascultat ieri elevii și părinții. Am fost șocat și revoltat. Am verificat imediat. Situația este inacceptabilă și nu va fi lăsată așa.”,
a transmis viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.
Până la ora redactării acestei știri, nu există un punct de vedere al conducerii școlii ori a inspectoratului școlar.
Situația a fost prezentată de viceprimarul Ruben Lațcău într-un material video accesibil la adresa: