Un bărbat din Lugoj o fost găsit vineri dimineața spânzurat în propria casă. Poliția Lugoj a deschis o anchetă.
Un lugojean a fost găsit vineri dimineața în casa proprie, decedat, după ce, și-ar fi pus capăt zilelor prin spânzurare. Este vorba despre un cunoscut proiectant din municipiul din Timiș.
Acesta nu mai răspundea la telefon de câteva zile și nici nu a mai fost văzut prin oraș, motiv pentru care apropiați ai bărbatului au apelat la ajutorul oamenilor legii. Aceștia au fost cei care l-au găsit și au deschis și o anchetă. Au fost ridicate mai multe documente din casa bărbatului, dar și mai multe bilete de adio prin care își motivează gestul.
Potrivit informațiilor preliminare, trupul lugojeanului ar fi fost în stare avansată de degradare, motiv pentru care se suspectează că decesul ar fi apărut la începutul săptămânii. Trupul acestuia a fost transportat la morgă.