Polițiștii din Lugoj, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Individul a intrat într-un magazin cu o seceră şi a ameninţat angajaţii.
„În fapt, la data de 13 noiembrie 2026, în jurul orei 22:15, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în incinta unui supermarket situat pe strada V. Rosada din municipiul Lugoj, având asupra sa un obiect contondent și ar fi amenințat angajații magazinului. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor și investigațiilor efectuate au reușit identificarea și depistarea bărbatului, acesta fiind condus la sediul poliției pentru audieri”, a transmis Poliţia Timiş.
În urma administrării probatoriului, față de bărbatul de 43 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare (două fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.







































