65 de percheziții au fost realizate, miercuri dimineața, de către polițiștii din județul Timiș într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Mai precis, descinderile au fost realizate la persoane care dețin arme ilegal.
„În această dimineață, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pun în executare 65 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. În fapt, din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2023 și până în prezent, mai multe persoane, ar fi intrat, fără drept, în posesia unor arme neletale, supuse autorizării, conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. În vederea documentării întregii activități infracționale, perchezițiile au drept scop ridicarea și scoaterea din circuitul civil a armelor deținute ilegal, precum și identificarea oricăror alte mijloace de probă care pot conduce la stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Timiș.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Municipiului Timișoara, Poliției Orașului Jimbolia, Poliției Orașului Recaș, Serviciului Criminalistic Timiș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara.