Ilie Bolojan a făcut un anunț important, vineri. Potrivit premierului României, opt proiecte pentru investiții în domeniul sănătății din țară, printre care și Institutul Regional de Oncologie din Timișoara, vor fi finanțate cu bani europeni.
„Proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanțate prin PNRR, mutate pe fonduri europene din Programul Sănătate. 8 proiecte care au fost inițial incluse în Programul Național de Redresare și Reziliență, și care nu au mai pot fi menținute, vor fi finanțate cu fonduri europene din Programul Sănătate 2021–2027. Astăzi am avut o întâlnire la Palatul Victoria, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cu reprezentanții unităților sanitare și ai constructorilor. Scopul întâlnirii a fost să îi informăm pe toți cei implicați despre pașii care trebuie parcurși în perioada următoare. Am convenit ca proiectele care vizează construirea, modernizarea și dotarea unor spitale și care au în prezent un stadiu de raportare mai mic de 36% să fie transferate pe lista proiectelor finanțabile din fonduri nerambursabile europene prin Programul Sănătate”, a declarat Ilie Bolojan.
Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, consideră că județul are tot dreptul să primească bani pentru această investiție.
„Institutul Regional de Oncologie Timișoara se construiește! Ceea ce am anunțat în urmă cu câteva luni a fost confirmat astăzi de premierul Ilie Bolojan. Așadar, proiectul IROT merge mai departe cu finanțare europeană prin Programul Operațional Sănătate, iar acesta este singurul lucru cu adevărat important. Nu este, însă, o favoare făcută județului Timiș, ci o recunoaștere a necesității acestei investiții, dar mai ales a contribuției pe care Timișul a avut-o de-a lungul anilor la bugetul național. Ne-am zbătut mult pentru acest proiect și am reușit să convingem Guvernul României că Timișul are nevoie de Institut, unul care va deservi pacienții oncologici din întreaga regiune. Am pus și vom pune în continuare sănătatea timișenilor pe primul loc”, a afirmat Alfred Simonis.