Mai multe statui de bronz din Parcul Central din Timișoara au fost vandalizate. Polițiștii încearcă să dea de urma făptașilor.
„La data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 12:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Timișoara, mai multe monumente dedicate unor personalități ar fi fost deteriorate. Deplasându-se la fața locului, în Parcul Central „Scudier” din Timișoara, polițiștii au constatat că anumite părți componente din cinci busturi au fost desprinse și găsite la sol”, a informat Poliția Timiș.
În acest caz, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Foto: Facebook Ilie Sîrbu








































