Apar noi detalii în cazul accidentului cumplit care a avut loc marți în apropiere de Lugoj.
Unul dintre cei trei supraviețuitori a mărturisit că, în timpul depășirii, s-a activat automat un sistem de asistență al microbuzului, iar acest lucru nu i-a mai permis șoferului să reintre pe sensul lui de mers.
„Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului de asistență la menținerea benzii”, a povestit unul dintre suporterii greci internați la Spitalul Județean Timișoara, potrivit ertnews.gr.
Sistemul de asistență la menținerea benzii ajută mașina să rămână pe banda ei. Camerele monitorizează marcajele rutiere și, în cazul în care detectează că autovehiculul nu se mai încadrează între liniile de pe șosea, intervine asupra volanului pentru a-l readuce în poziția ”corectă”. În situația aceasta, însă, l-a menținut pe contrasens.
Presa din Grecia a aflat că suporterii au închiriat microbuzul respectiv din Edessa. Au ales să nu aibă la dispoziție un șofer profesionist, astfel au fost nevoiți să conducă pe rând. Patronul firmei de unde a fost închiriat autovehiculul se afla în străinătate în momentul tragediei, însă s-a întors de urgență în Grecia, după ce a aflat ce s-a întâmplat.
„Suntem în stare de șoc. Nu ne vine să credem. Șapte copii au fost luați pe nedrept. Am vorbit imediat (n.r. cu angajatul său care le-a închiriat microbuzul fanilor lui PAOK). Și el este devastat. Copiii aveau vârsta lui”, a declarat patronul firmei de închirieri, conform presei elene.
Vă amintim faptul că un microbuz a intrat într-un tir, în timpul unei depășiri periculoase. În urma impactului extrem de violent, șapte bărbați au murit, iar trei sunt răniți, fiind internați la Spitalul Județean Timișoara. Toți sunt suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic.






































