Primăria Timișoara va lua o măsură radicală. În cel mult un an, sălile de jocuri de noroc vor fi interzise în apropierea școlilor din oraș.
„La Timișoara vom interzice păcănelele și jocurile de noroc din apropierea școlilor. În schimb vom stabili 2 sau 3 perimetre limitate în zone nerezidențiale unde acestea vor putea să funcționeze. Doar acolo. În oraș sunt autorizate 173 de locații unde se desfășoară jocuri de noroc. Am pus pe o hartă și am făcut un perimetru în jurul tuturor școlilor din Timișoara și trei sferturi sunt pe o rază de 500 de metri în jurul unei școli. Vor trebui să se mute când le expiră autorizația. Trăim în libertate și de aceea sunt de acord, cât timp nu vorbim de activități ilegale, ca timișorenii adulți să poată accesa astfel de activități. Chiar dacă sunt dăunătoare. Dar avem o datorie să protejăm copiii și tinerii de acest flagel”, a afirmat primarul Dominic Fritz.
Potrivit edilului-șef, procesul de mutare a sălilor de jocuri de noroc va dura aproximativ un an.
„Probabil vom avea mai degrabă într-o zonă industrială câteva străzi unde avem o concentrație de această activitate și unde pot să se întâmple și alte activități care n-au ce căuta în cartiere de familie, nici baruri de noapte sau altceva, în limitele legale, bineînțeles. Momentan, suntem în proces de a identifica mai multe locații în Timișoara. (…) Legea este făcută așa încât autorizațiile care acum sunt în vigoare nu pot fi retrase. Asta înseamnă că va fi un proces cu o tranziție de până la un an. Autorizația se dă întotdeauna pentru un an. Deci, cine s-au autorizat săptămâna trecută are autorizație până în martie 2027”, a declarat Dominic Fritz.




































